Libertate – Egalitate – Fraternitate!
Stai cu noi:  MOAR on Facebook MOAR on Tweeter
din Oameni buni,
mai buni!

Istoricul MOAR

Extras din Marele Orient al României, Cine? Cum? De ce? De Mircea Deaca și Alexis Doutain

… Francmasoneria în Europa centrală și orientală s-a dezvoltat pornind din Obediențe din Europa occidentală. La fel s-a întâmplat și în România. Majoritatea istoricilor plasează apariția Francmasoneriei în România la mijlocul secolului al XVIII-lea. Luând în considerare spațiul geografic român contemporan, este evident că apariția Francmasoneriei se va face potrivit mai multor intrări, în funcție de partea teritoriului luat în considerare. În Moldova, mai întâi la Galați și apoi la lași (pe vremea Voievodului Constantin Mavrocordat (1733-1735), primele Loji Masonice ar fi fost fondate în 1734 de către un italian, Anton Maria del Chiaro.

În Transilvania, regiune care face parte din Ungaria până în 1918, prima Lojă ar fi fost instalată la Brașov, în 1749. … Dar evenimentul cel mai important este cu siguranță reorganizarea pe care Împăratul Joseph al II-lea, monarh absolut, dar luminat, o impune Francmasoneriei în 1785, odată cu crearea Landesloge von Osterreich constituită din 7 mari loji provinciale, altminteri zis în fiecare dintre statele sale (Austria, Boemia, Ungaria, Transilvania, Galiția, Lombardia și Țările-de-Jos)...

Dar, așa cum subliniază istoricul Horia Nestorescu Bălcești, trebuie să distingem în aceste diverse inițiative Lojile Masonice de inițiative apropiate cum ar fi carbonarismul (cărvunărismul) și niște cercuri literare ce promovau idei similare.

Unele studii istorice mai adânci ar trebui să permită să se studieze dacă prezența acestor Masoni pe teritoriile românești, și mai mult decât atât, a primelor Loji au contribuit, într-un fel sau altul, la ivirea sentimentului național și au influențat viața politică a epocii. Căci este evident că atmosfera generală a acelei epoci este cea a Luminilor. Masoneria care se implantează treptat în regiunile actualei Românii apără cu limpezime libertatea spiritului uman. Știind că România de atunci era divizată în trei zone încă neunificate, trebuie, dacă vrem să dăm o idee generală despre activitatea Masonică din epocă, să distingem separat cele trei regiuni.

…Am evocat deja pe larg situația din Transilvania, pe atunci integrată în Marea Ungarie, unde se dezvoltase o activitate Masonică intensă atât calitativ cât și cantitativ… În restul României, iar asta de la a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Francmasoneria este introdusă prin felurite surse: diplomați francezi și englezi pe de-o parte, dar și prin anturajul noului șef de stat importat din Germania (Casa Regală Hohenzolern). Primele Loji în această parte a României ar data deci dintre 1850 și 1870. Francmasoneria română cunoaște începând de atunci o dezvoltare accentuată, și asta cu începere din anul 1870.

În 1878, potrivit unui articol publicat de „Le Cercle d'études maçonniques” al Lojii Unirea din București (1925), există 10 Loji care funcționează sub diferite Obediențe (în principal Marele Orient al Franței și Marele Orient al Italiei precum și Marele Orient al Portugaliei).

În 1876, adică vreo câteva luni după declararea independenței statului român, desigur îndemnate de climatul naționalist al epocii, câteva Loji se federează spre a crea un Mare Orient al României. Foarte repede, inițiativa stârnește unele reacții negative mai ales în Italia unde Rivista delia Massoneria Italiana publică rapid un articol care condamnă inițiativa: „Potrivit nouă, Marele Orient al României nu poate fi recunoscut de celelalte corpuri Masonice (...) atât timp cât va persevera pe calea greșită pe care a pornit”. Cât despre obiectul indignării, acesta privește un articol din Constituția Marelui Orient al României care nu le permite afilierea decât oamenilor de „religie creștină”. De asemenea, revista „La chaîne d'union”, jurnal al Masoneriei universale, Paris, 1879, publică și ea un text critic care pune în cauză noua Obediență având în vedere puținele Loji și puținii Frați pe care îi reunește: „Nu putem să ne ascundem surpriza la ideea că s-a putut concepe să se proclame acolo precipitat un Guvern Masonic independent”, Căci, potrivit articolului, „Ne îndoim că Bucureștiul, ba chiar întreaga Românie, numără 7 Loji în activitate, având câțiva ani de existență și reunind 500 de Masoni activi. De fapt, nu cunoaștem la București decât trei Loji care au o oarecare vitalitate;Bruderlickeif, Lojă a Marii Loji a Ungariei; Înțelepții din Heliopolis șiEgalitate, Loji ale Marelui Orient al Franței. Mai cunoaștem Loja Discipolii lui Pitagora la Galați, însă această Lojă (...) a rămas fidelă Marelui Orient al Franței” . Vizibil, crearea Marelui Orient al României nu reunește unanimitatea! Chiar și unii Masoni din Lojile federate (6, potrivit unui alt articol publicat câtva timp mai târziu în aceeași revistă „La chaîne d'union”) părăsesc Atelierele arătându-și astfel dezaprobarea. În câteva luni, tentativa eșuează cu atât mai mult cu cât inițiatorul regrupării, M. Costiesco, a trebuit să se alăture armatei române cu prilejul războiului ruso-turc (1877). Acest prim Mare Orient al României a fost dizolvat sau a intrat în adormire în 1880.

În acest moment - septembrie 1880 - se constituie Marea Lojă Națională din România care se va impune în următorii ani ca singura Obediență Masonică națională. După căderea Imperiului austro-ungar și transferul Transilvaniei către România (1918), Lojile Marii Loji Simbolice Ungare din Transilvania își continuă lucrările.

În 13 septembrie 1925 se reconstituie Marele Orient al României. Obediența care renaște adună la un loc Lojile create de Marele Orient al Franței. Se distinge în acest traseu istoric o caracteristică fundamentală a Marelui Orient al României. După fiecare disoluție a Obedienței ea își regăsește dinamismul și rigoarea restructurării în sprijinul și relația privilegiată cu Marele Orient al Franței. Această renaștere a Marelui Orient al României se petrece în realitate ca reacție față de personalitatea controversată a lui Jean Pangal (Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România, dar și Suveranul Comandor al Supremului Consiliu al României, în 1922). Extrasul ce urmează ne-ar putea lămuri mai bine situația: „având în vedere circumstanțele care au demonstrat că încrederea acordată unor oameni ambițioși nu a făcut decât să tulbure liniștita activitate a Masoneriei regulamentare în România, Federația Lojilor (din Marele Orient al Franței n.a.) se vede obligată să iasă din rezerva ei și de-a dreptul în interesul reputației de care Ordinul nostru trebuie să se bucure peste tot (...). Delegații celor 8 Loji ale noastre au fost convocați în Adunare generală pentru 12, 13 și 14 iulie 1925 și au decis transformarea Federației noastre într-o putere Masonică națională independentă, pe care o a doua adunare a delegaților Lojilor noastre din 12 și 13 septembrie 1925 a proclamat-o solemn sub numele de Mare Orient al României" (extras-scrisoare al Președintelui Comitetului permanent al Marelui Orient al României către Puterile Masonice internaționale, din 16 septembrie 1925).

În 1930, un acord este încheiat între Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă Simbolică Ungară din Transilvania. În 1934, Marea Lojă Națională din România se scindează în două Obediențe, cea a lui Jean Pangal și cea a scriitorului român Mihail Sadoveanu. O federație a acesteia din urmă, patronată de Sadoveanu, în 14 aprilie 1934, cu Marele Orient al României dă naștere Francmasoneriei Române Unite. Obiectivul acestei reuniri este, potrivit comunicatului din epocă, să „pună capăt divizării care îi separa pe Francmasonii români de mai bine de o jumătate de secol și care stăvilea avântul fecund al Ordinului în România”. Comunicatul continuă afirmând că de acum înainte „Această federație reunește în sânul ei totalitatea Francmasonilor regulamentari din toate riturile administrate de către trecutul acestor Obediențe (...) Ea se întemeiază pe respectul formal al Tradițiilor, al Sarcinilor si al Constituțiilor esențiale ale Ordinului”. În realitate, în centrul discuțiilor se găsea cu precădere chestiunea unei Masonerii naționale suverane, Marea Lojă Orient.

Trebuie spus că foarte degrabă sunt publicate intervenții și texte antimasonice. Deja în 1867 este publicată cartea antimasonică a lui Henry Cortazzi. Însă prima mare carte românească antimasonică este fără îndoială cartea medicului N. C. Paulescu publicată în 1913, Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria. în 1929, un grup de studenți naționaliști au devastat localurile Marelui Orient al României din București și au deschis calea unei campanii de presă antimasonică fără precedent. începând din 1930 este publicat Buletinul anti-iudeomasonic, la care colaborează autori dintre care unii aveau să devină celebri, cum ar fi Toma Petrescu. Articolele se referă mai ales la lucrarea iudeo-francmasonică de la Societatea Națiunilor și la rolul antireligios și antinațional al Francmasoneriei. Începând din acest moment denunțurile se succed. In 1932, deputatul V. Trifu face un lung și vehement expozeu antimasonic la Adunarea Deputaților.

Ascensiunea Mareșalului Antonescu și a mișcării naționaliste a „Gărzilor de fier”, precum și ostilitatea în creștere, mai ales a clerului ortodox (luare de poziție împotriva Masoneriei a Patriarhului Miron Cristea), intensifică presiunea. Cărțile antimasonice se succed.

În fata acestei evoluții a antimasonismului și a succesului Mișcării Legionare, formație politică ce a dobândit o victorie fără precedent la alegerile din 1937, Francmasonena își va întrerupe activitatea. Circumstanțele dizolvării Lojilor rămân contestate. În februarie 1937, chiar înainte ca regele Carol al lI-lea să proclame un Decret propus de Prim Ministrul Tătărăscu, ce condamna definitiv Masoneria și ca Sfântul Sinod al Bisericii ortodoxe române, la 11 martie al aceluiași an, să voteze o rezoluție oficială condamnând organizația drept „doctrină, organizație și metodă de lucru ocultă, făcându-se vinovată de propagandă anticreștină împotriva lui Dumnezeu cel arătat, de concepție panteistă naturalistă, de morală laică în învățământ, de materialism și de oportunism, de superioritate acordată evreilor în raport cu creștinii de practică a cultului asemanatoare cu misterele precreștine, de subversiune a ordinii sociale și a Statului, și de luptă împotriva „legilor naturale” vroite de Dumnezeu”, Jean Pangal care pare că vrea să vorbească în numele Francmasoneriei în timp ce el nu mai reprezintă decât o parte din Marea Lojă Națională din România (ca urmare a rupturii din 1934 - a se vedea mai jos în text), ordonă la 24 februarie 1937 autodizolvarea Lojilor Masonice din țară . Unele extrase din comunicatul difuzat de acesta merită, de altfel, să fie reproduse: „Declar că hotărârea pe care am luat-o de a proceda la dizolvarea Masoneriei naționale române a fost rezultatul unei profunde convingeri și că acest gest nu a fost inspirat decât de cele mai curate sentimente de loialitate față de Rege și față de toată creștinătatea în general”. Nu am regăsit până astăzi vreun text care să limpezească modul în care federația Francmasoneriei unite a girat sfârșitul existenței sale... care până la urmă nu a durat decât câteva luni.

Dizolvarea Lojilor nu oprește nici pe departe propaganda antimasonică. Cartea lui Toma Petrescu a cunoscut patru ediții succesive și a mers până la publicarea numelor a 1500 de Masoni români. Aceștia au făcut obiectul unor urmăriri și unii dintre ei a fost încarcerați în celebra închisoare de la Jilava.

În luna iulie 1941 a fost organizată la București o vastă expoziție antimasonică, care conținea mai ales documente și de obiecte confiscate.

Progresiv, toate țările din Europa centrală și orientală cunosc aceeași soartă. În 1941, ultima activitate Masonică refugiată la Belgrad din 1938, stinge definitiv Luminile în această parte a Europei, extincție transformată în obscuritate totală, crudă, inumană și sângeroasă, completată de holocaustul întregii populații evreiești , adeseori purtătoare a culturii și a spiritului Masonic. Astfel, foarte numeroși Masoni români vor fi executați de fasciști în timpul războiului.

Cât despre a ști dacă Francmasoneria română de dinainte de război a fost eficace, părerile sunt împărțite. Paul Morand, în cartea lui despre București, scrie „Francmasonii? Mai puțin activi aici decât altundeva în Mica Antantă. Loja Unirea, fondată în 1907, s-a reînsuflețit puțin , după război. La Farul ospitalier din Brăila, la Discipolii lui Pitagora de la Galați, întotdeauna sunt mai puțini români decât salonicieni și levantini". Alte surse descriu importanța rolului Atelierelor Masonice în viața orașului. Astfel, Andre Combes, director al Institutului de Studii și de Cercetări Masonice de la Paris, declară (în Encyclopedie de la Franc'Maconnerie, Le Livre de Poche, 2000): „Beneficiind de o recrutare relativ lesnicioasă, Lojile Marelui Orient al Franței deschid școli. Astfel, la București, în anii 1880, Loja Înțelepții din Heliopolis fondează o bibliotecă, o școală de arte și meserii, dă conferințe științifice, publică o revistă grație donațiilor și veniturilor de la reprezentații teatrale. Într-un singur an, ea asigură consultații gratuite și donează 456 de volume unor copii din școli publice sau private”. Este greu, am spus-o deja, în starea pe care o au cercetările să cumpănim influența reală a Francmasoneriei în timpul acestei epoci. Cel mult s-ar putea spune că unii oameni aduși să susțină anumite roluri politice au fost fideli angajamentelor lor Masonice și au făcut să treacă un anume număr de principii dragi Ordinului.

Astfel, unele personalități politice române care fuseseră inițiate în Franța au jucat un oarecare rol cu prilejul evenimentelor revoluționare din 1848 în principatele sud-danubiene. Este sigur că prezența Masonilor cu prilejul revoluției din 1848 i-a inclus cu tărie ca părinți fondatori Masoni în trecerea României medievale spre epoca modernă. Acest lucru a produs o puternică imagine a Masoneriei ca alternativă a vieții politice de-a lungul timpului până astăzi. Este incontestabil că personalități politice precum Bălcescu și Kogălniceanu au marcat pentru decenii istoria modernă a României și au marcat apartenența ei la sistemul de valori occidentale. În același timp, această imagine puternică a atras atenția, uneori fără motiv, politicienilor care adeseori și-au transpus discursul și exploatarea temerilor și a incertitudinilor identitare către cel mai apropiat țap ispășitor. Dimpotrivă, este dificil de dovedit implicarea structurală a Masoneriei deoarece, chiar dacă Lojile au proliferat în secolul al XIX-lea și în timpul primelor decenii al secolului XX, ele au fost mereu divizate în Obediențe rivale sau au fost prea legate de Obediențe străine ceea ce diminua cu atât mai mult posibila lor eficacitate în interiorul dezbaterilor sociale și politice interne României.

După război, Masonii supraviețuitori își vor relua activitățile în 1944 într-o țară eliberată de Armata Roșie. Va fi o trezire scurtă, dar promițătoare; Masoneria română se re-dezvoltă atunci rapid în mediile progresiste, însă 1948 marchează o nouă oprire a Francmasoneriei (dată de la care a fost declarată incompatibilitatea între aderarea la comunism și Masonerie, conform deciziilor celei de a III-a internaționale).

Marea Lojă Națională este închisă în 1948 „pe motiv de închidere provizorie a Lojilor, spre a îngădui membrilor acestora să-și îndeplinească obligațiile în cadrul asociațiilor muncitorești de lucru de utilitate publică” (citat de Horia Nestorescu Bălcești). În 1950, o înfiorătoare represiune se abate asupra membrilor săi: arestări, torturi și condamnări. Doar câțiva frați români exilați vor continua munca Lojilor în Franța mergând până la recrearea Marii Loji Naționale din România la Paris.

După căderea regimului lui Ceaușescu

La câteva luni după căderea regimului lui Ceaușescu, în 1990, Frații- mai ales francezi și belgieni- se angajează alături de profanii români interesați de o alternativă opusă regimului comunist trăit și îndurat să reconstruiască de la zero o Obedientă liberală și adogmatică în România pe modelul „Marele Orient”.

Mișcarea de re-creare a Marelui Orient al României, totuși, nu se va face peste noapte. Primele reuniuni se vor face fie sub formă de Triunghi ca la București, fie sub formă de Loji de cercetare, care reuneau Frați din Oriente diferite din Franța sau din alte țări, ca la Timișoara. Doar după răgazurile necesare și confirmarea bunei funcționări a acestor asociații, Triunghiurile și Lojile de cercetare se vor transforma în Ateliere însoțite cel mai adesea de transferul focurilor din Atelierul francez care „pilota” structura exterioară. În felul acesta se va crea, în 1990, Loja Humanitas, ale cărui focuri vor fi aprinse în iunie 1991 sub cifra distinctivă 6011 a Marelui Orient al Franței. La fel Atelierul Les Hommes libres (Oamenii liberi) se va crea la Timișoara, cu aprinderea focurilor în decembrie 1994, sub titlul distinctiv 6015. Și, între timp, spre a propune o alegere liberă de rit, focurile Lojii Înțelepții din Heliopolis de rit scoțian antic și acceptat sunt reaprinse la București în luna ianuarie 1993.

Viața acestor Ateliere a fost departe de a fi simplă, existența în România eliberată de regimul dictatorului fiind grea: este o lipsă acută de toate, deplasările sunt dificile, lumea nu are bani și sunt numeroși cei care trebuie să acorde prioritate unui primus vivere și care, deci, abandonează calea acestor reuniri fragile. Pe de altă parte, nimeni în România nu mai știa cum poate funcționa o asociație liberă și democratică, cum se poate conviețui, munci și participa la viața unei asociații care nu avea un obiectiv politic sau financiar. Nimeni nu era pregătit pentru un exercițiu de democrație la talie umană, la proporțiile unei simple asociații. Singurul model era cel politic care implica însă o tentație de putere supradimensionată. O dificultate a începutului a fost cea a înțelegerii faptului că dispozitivul democratic poate funcționa dincolo de spațiul marilor decizii politice, puterii și orgoliilor supra-patentate pe care le naște.

Pe de altă parte, anii '90 au fost marcați de spaima că lucrurile nu au luat încă un făgaș democratic definitiv. Frica de a fi supravegheat sau fișat au marcat opțiunile unor profani.

În timpul acestei perioade, solidaritatea internațională a fost importantă și motivată. Ea va fi, mult înainte ca Obediențele să se pună în mișcare, opera Masonilor Frați și Surori, convinși de importanța renașterii Francmasoneriei Liberale în România. Alături de Frații de la Marele Orient al Franței și de Surorile franceze, trebuie să reamintim rolul important avut de Frații și de Surorile belgiene din Dreptul Uman și din Marele Orient al Belgiei (cu precădere al Fraților de la Bruxelles, Huy, Genappe și Bruges). Printre aporturile acestor Masoni angajați să cităm, dincolo de un sprijin logistic important (printre care numeroase medalii de solidaritate), multe deplasări în România cu ocazia inițierilor sau cu ocazia ținutelor speciale de inițiere și de instruire ale noilor inițiați români. Astăzi încă sunt numeroși Masoni români care își aduc aminte cu emoție aceste momente de întâlnire și de adevărată fraternitate în care, cu cea mai mare discreție, Frați și Surori din Franța și din Belgia veneau să aducă, plini de generozitate, energie, adăpost, deplasări, logistică si finanțe.

Tot în timpul acestei perioade, adică între 1994 si 2005 s-au ținut la Timișoara cinci întâlniri Masonice internaționale de vară, care reuneau Frați și Surori români cu frați și surori din felurite Oriente ale Franței și ale Belgiei, veniți cel mai adesea cu autobuzul. Aceste întâlniri fraterne erau și ocazia unui ajutor financiar, a unui exercițiu de „fund-raising”. De altfel, în felul acesta s-au colectat o parte importanta din mijloacele necesare funcționarii Templului din Timișoara. Grație ajutorului financiar al Marelui Orient al Franței și mulțumită participării asociative a Fraților și a Surorilor Templul din Timișoara (1993) precum si cel din București (1997) vor fi achiziționate.

Reconstruirea Masoneriei liberale române rezultă așadar înainte de toate din efortul conjugat al Fraților si al Surorilor din Franța și din Belgia. Intervenția structurilor administrative ale Obediențelor a venit întotdeauna mai apoi. Masoneria română a Marelui Orient al României s-a născut în 1990 și timp de 15 ani ea a trăit mulțumită efortului continuu și entuziast al Fraților si al Surorilor din Franța și din Belgia. Numeroase sunt numele acestor Masoni pe care istoria nu-i va reține, dar care sunt adevărații parteneri ai reînnoirii Marelui Orient al României.

Astăzi, deja, mulți dintre ei au trecut la Orientul Etern. Toți Masonii români care i-au cunoscut păstrează în adâncul inimii lor numele și blândul lor chip. Da, Masoneria română din Marele Orient al României s-a (re)născut din amalgamul Masonilor francezi, belgieni și români care au muncit fără răgaz, începând din 1990. Data instalărilor, a aprinderilor sau a reaprinderilor focurilor unei Loji sau alta nu au altă însemnătate decât aceea de a fi punct de sosire și de relansare. Masoneria liberală română a fost reconstruită în timpul efortului preparator lipsit de date celebrative, când au fost montate dulgheria și zidurile Templului, fără se pună întrebarea „când se va sfârși?”.

Oricum ar fi, după 15 ani, vor exista 6 Ateliere (Loja Cetatea libertății în Orientul Abrud-Câmpeni, Loja Humanitas, Orientul din București (lojă care lucrează în franceză), Înțelepții din Heliopolis Orientul din București, Loja Bethlen Gabor Orientul din Târgu Mureș (lojă care lucrează în ungurește), Loja Oameni liberi Orientul din Timișoara și Loja Lumina Libertății în Orientul din Brașov), și 3 Triunghiuri (Triunghiul Steaua Zarandului în Orientul Brad - Deva, Triunghiul Concordia Transilvană în Orientul Cluj-Napoca și Triunghiul Dreptate și Frăție în Orientul Brașov ), care au decis să creeze sau mai exact să reaprindă federându-se focurile Marelui Orient al României (MOAR).

Această ceremonie s-a desfășurat la 1 iulie 2005 în prezența a 250 de Frați și Surori și a reprezentanților și delegațiilor unei duzini de Obediențe străine, atât din Europa de Vest cât și din Est. În primul rând s-a aflat Marele Orient al Franței, care - în calitate de Obediență la care erau afiliate Atelierele care se federau - a prezidat ceremonia și a transferat patenta de rit necesară reaprinderii focurilor Obedienței române.